Mai exact, este vorba despre stafilococul auriu, o bacterie patogenă ce poate produce infecţii supurative sau chiar septicemie. Dacă un pacient s-ar fi prezentat, în urmă cu sute de ani la un botanist, având o rană infectată spre exemplu, el s-ar fi tratat cu un unguent realizat dintr-un amestec de bilă din stomacul unei vaci şi Allium, o plantă din familia usturoiului.
Până recent, reţeta pentru acest remediu medieval a rămas neobservată pe paginile şifonate ale unei cărţi vechi de 1.000 de ani, numită ”Cartea de lipitori a lui Bald”, din biblioteca Institutului de Cercetări Medievale din cadrul universităţii.
Răsfoind textul, specialistul în studii vikinge Christina Lee s-a întrebat ce dezvăluie tratamentele antice despre avansul medicinei de la acea dată, dar şi dacă tămăduitorii din acele vremuri reuşiseră să intuiască antidotul pentru o boală care a fost înţeleasă un mileniu mai târziu.
Lee a tradus reţeta şi a rugat pe un chimist să îi prepare unguentul şi să testeze efectele sale.
În condiţii de laborator, circa una din 1.000 de celule bacteriene a supravieţuit după aplicarea unguentul realizat după reţeta veche de 1.000 de ani.
Ulterior, după introducerea celulelor în şoareci, în jur de 90% au murit.
Freya Harrison, microbiologistul care a realizat experimentul, susţine că a fost absolut uimită de efectele unguentului.
Sursă: LA Times